Era odata, ca niciodata(ca d-aia i poveste), foarte foarte departe o padure. Si-n padure era un clan de veverite care traia fericit. In fiecare toamna, inainte cu vreo 2 saptamani de venirea frigului, clanul de veverite se apuca de adunat mancare pt iarna. Si-n fiecare iarna stateau la caldura scorburilor, mancand ce adunasera in cele 2 saptamani de toamna tarzie si asteptand primele semne de dezghet si venirea primaverii. Si-asa trecea an dupa an si clanul era tot mai fericit. Pana intr-o iarna cand mancarea, adunata in toamna, nu le-a ajuns pt toata iarna si, la venirea primaverii, au iesit hamesite din scorburi. Sesizand problema aparuta, veverita cea batrana, si inteleapta clanului, a analizat problema. Dupa ce a intors-o pe toate fetele a convocat un consiliu al veveritelor si le-a spus:
- V-am adunat aici ca sa spun c-am rumegat la problema mancarii, la cauzele ei si la solutiile posibile. Presupun ca toata lumea a remarcat ca, intre ultimele doua ierni, mancarea nu ne-a mai ajuns si am iesit din casute lesinate de foame.
Toata lumea a dat din cap aprobator si fiecare a inceput sa susoteasca cu vecina despre cum a rabdat de foame fiecare in scorbura lui. In acest moment cea mai tanara dintre veverite s-a ridicat si-a intrebat-o pe inteleapta clanului nedumerirea generala a adunarii veveritoase:
- Ca am rabdat tot clanul de foame, asta o stim. Ce am vrea sa ne spui, inteleapta veverita, e motivul sau motivele pt care mancarea nu ne-a mai ajuns ca in alte ierni.
Veverita cea batrana si-a dres vocea si si-a reluat ideea:
- Daca veti avea rabdare, va voi spune si care cred ca sunt cauzele si ce cred eu de cuviinta sa facem, astfel incat sa nu mai patim si-n iernile urmatoare si sa putem trece peste ele cu burtile pline. Cauzele pot fi multiple si-o sa vi le insir in continuare:
- Una dintre ele poate fi cresterea consumului de hrana. Nu neaparat ca suntem mai multe guri de hranit - ca suntem cam acelasi numar ca si iernile trecute - ci ca avem un apetit mai mare.
- Alta, poate fi din cauza ca iarna asta, care a trecut, a durat mai mult fata de altele.
- O alta cauza poate fi ca ne-am puturosit si nu mai adunam aceeasi cantitate de mancare ca-n trecut.
- Si-n fine -ultimu' motiv care mi-a trecut prin minte - e ca hrana este mai rara si pierdem mai mult timp s-o adunam, insemnand ca adunam mai putina hrana decat de obicei.
Poate fi una dintre ele, cateva sau toate la un loc, nu asta e important. Important e ca trebuie sa ne gandim la o solutie ca situatia sa nu se mai repete. Asa ca, eu m-am gandit sa marim cu 7 aparitii de soare perioada in care adunam mancare. Trebuie spus ca veveritele nu aveau sistemele noastre de referinta despre unitatile de timp iar ziua, la ele, era reprezentata de aparitia soarelui; 7 aparitii de soare pt veverite = 1 saptamana pt noi. Intervalul dintre doua ierni era 1 an si tot asa.
Toate veveritele au dat din cap aprobator gasind ca veverita cea batrana era foarte inteleapta si analizase foarte bine situatia. Incepand din acel an veveritele noastre au adunat 3 saptamania hrana, pt toamna. Si-n urmatorii 3 ani cele 3 saptamani au fost suficiente. Dar, in al 4 lea an, povestea s-a repetat si hrana a fost la limita iarasi. Veverita cea batrana a convocat iarasi consiliul si le-a mai cerut inca 7 aparitii de soare de adunat mancarea. Toate s-au conformat, mai putin veverita cea tanara. Ea a bantuit padurea-n lung si-n lat intrebandu-se, analizand si observand de ce mancarea nu le mai ajunge. In primavara urmatoare a rugat-o pe veverita cea batrana sa adunea iarasi clanul veveritos ca sa le povesteasca ce a vazut si-a auzit.
- Stimata adunare veveritoasa. De cand am iesit din casa si pana am intrat la loc (de primavara pana toamna) am batut padurea-n lung si-n lat incercand sa inteleg de ce nu ne ajunge mancarea desi avem 28 de aparitii de soare in care adunam mancare. Si tot nu ne ajunge. Si-o sa va povestesc de ce. Si-asa am bantuit padurea pana cand s-au facut frunzele aramii in copaci. Atunci, cu cateva aparitii de soare inainte de perioada noastra de adunat mancare am vazut niste animale noi in padurea noastra. Niste animale foarte ciudata fara par si cu 2 picioare care adunau si ele mancare.
In acest moment s-a facut mare zarva in clan, toate veveritele intrebandu-se, cu voce tare, cine ar putea fi acele animale ciudate cu 2 picioare si fara par care le aduna mancarea lor. Dupa ce s-au mai linistit veverita cea batrana a luat cuvantul si le-a povestit din tineretea ei.
- Draga mea veverita tanara si draga adunare. Stiti, cu totii, ca, in copilarie, eu am trait in alt loc decat in padurea noastra. Locul acela era plin de animalele pe care mai tanara noastra surata le-a vazut. Acele animale intr-adevar exista si se cheama oameni. Iarasi s-a pornit mare tambalau si, de sub mustatile fiecarei veverite, au rasarit intrebari despre cum sunt acele animale, de ce aduna mancarea lor, daca sunt periculoase pt veverite si alte curiozitati de genul. Veverita cea batrana a facut liniste si cea tanara a putut sa-si reia povestirea.
- Iar animalele pe care le-am vazut, incarcau mancarea noastra in niste casute foarte foarte mari. Vazand asta m-am strecurat intr-una din casutele lor, plina de mancare si am stat la panda. La un moment dat casuta a inceput sa se miste si s-a miscat cam cat trece intre 2 mese(vreo 2-3 ore masurat in timpul nostru). Dupa ce s-a oprit casuta din miscat, animalele cu 2 picioare au venit si-au descarcat toata mancarea. Am coborat si eu curioasa sa vad ce fac cu ea; daca o depoziteaza cum o depozitam si noi sau daca o mananca. Si nu mica mi-a fost mirarea cand animalele au venit si-au luat putina mancare ca sa hraneasca alte animale - probabil niste paraziti pe care sunt obligate sa-i intretina. Dupa ce am vazut toate astea m-am urcat la loc in casuta miscatoare si am asteptat ca intre timp se facuse noapte. La urmatorul rasarit de soare casa miscatoare a inceput iar sa se miste si cam dupa tot atata timp s-a oprit. Si-atunci am revazut padurea noastra si pe animalele cu 2 picioare care adunau iarasi mancare si o incarcau in casele miscatoare. Atunci m-am dat jos si le-am urmarit dintr-un copac din apropiere. Vreme de inca 2 rasarituri de soare au adunat mancare in casele miscatoare si le-au miscat pana departe in zare.
Toata povestea tinerei veverite a generat o si mai mare larma in randul clanului astfel ca veveritei batrane i-a fost foarte greu sa faca liniste si sa le explice...
- Traind printre oameni stiu unele lucruri despre ei si-o sa incerc sa vi le explic si voua. In primul rand casutele miscatoare de care vorbesti se numesc masini. Oamenii le folosesc ca sa transporte diverse. In al 2 lea rand n-au paraziti. Nu sunt ca alte animale cum sunt lupii, ursii sau alte vietari care hranesc purici sau alti paraziti. Nu sunt nici ca pasarile din padurea noastra care permit altor animale sa le ia casa. Au si ei pui de care au grija cum avem noi. Au si ei batrani de care au grija cum facem si noi, dar n-aia nu sunt paraziti. Petrecandu-mi toata copilaria in preajma lorsi-n compania papagalului Rico am aflat multe despre ei. Au avut si ei paraziti , in trecut, dar ii denumeau altfel - le ziceau stapani. Iar gazdele erau denumiti sclavi. Doar ca la ei era tocmai invers decat e la noi - un parazit avea mai multe gazde. Ei spuneau ca un stapan are mai multi sclavi. Dar toate astea erau demult tare demult, si au scapat de ei de cateva sute de ierni. Si-am mai invatat o chestie despre oameni: nu dau nimic fara a primi ceva in schimb. Asa ca, animalele pe care le-ai vazut tu ca sunt hranite de oameni dau ceva in schimbul hranei. Misiunea ta, pentru cand vor deveni frunzele ruginii, este sa mergi iarasi in padurea oamenilor sa vezi ce se intampla cu animalele cu 4 picioare, sa stai de vorba cu ele, sa le povestesti despre mine si despre oameni si sa le spui urmatoarele chestii despre oameni:
1 Oamenii nu-ti dau niciodata nimic degeaba. Intotdeauna iti cer ceva in schimb si intotdeauna au un motiv.
2 Daca-ti dau ceva, oamenii asteapta in schimb mult mai mult decat valoarea a ceea ce ti-au dat
3 si foarte foarte important: Cu cat timpul, in care primesti ceva degeaba de la oameni, e mai lung, cu atat pretul, care iti este cerut la final, este mai mare.
Nota a autorului (orice analogie cu bancile este pur intamplatoare :) ). Moment al povestirii in care intervine si nevasta-mea bifand inca un punct la cele 3 ale veveritei batrane: "...si taitei".
Bineneteles ca adormise, visa si-am trezit-o din cauza rasului care ma busise. Dar imi continui povestirea...
Si veverita cea batrana reflecteaza cu voce tare:
-Tare ma tem ca, stiindu-i cat de cat pe oameni, pretul pe care-l cer animalelor cu 4 picioare este cel suprem - viata.Dupa ce le spui toate astea sa incerci sa le convingi sa nu mai manance mancare de-a noastra.
Toata asistenta devine si mai galagioasa intreband-o pe veverita cea batrana cate-n luna si-n stele despre noile animale din padurea lor si obtinand promisiunea ca, pe perioada iernii, veverita cea batrana va trece prin fiecare scorbura sa povesteasca despre oameni.
Aceasta povestire are si happy-end la modul ca aia tanara se duce si convinge porcii sa nu mai manance ghinde si oamenii care faceau jambon din porcii respectivi dau faliment si veveritelor le ajung ghindele stranse in fiecare toamna. Povestea a fost inspirata de un mail, primit de la nevasta-mea cu vreo saptamana inainte, in care imi trimisese cateva linkuri de yb despre cum se prepara jamonu in Spania. Din porci crescuti cu.....ghinde. Si despre cum au dat producatorii de jamon faliment pe motiv ca rezistau, in timpu anului producand dopuri de pluta (din aceeasi copaci care faceau si ghinde) si de 2-3 ori/an taiau porcii si faceau jamon. Cand au iesit dopurile de plastic pt industria vinurilor ei au iesit pe minus doar din crescut porcii si facut jamonu'.
