Cu cartitele la metrou

V-ati prins despre ce voi scrie in continuare:despre ora de varf de la metrou si despre prima peripetie spre noul job...Prima dimineata, prima impresie: frate e ca la japonezi ...singura diferenta intre metroul nostru si-al japonezilor e ca aia care te imping in metrou la ei sunt platiti si la noi sunt platitori (pt cine nu stie, la japonezi exista angajati ai metroului care "ajuta" calatorii sa incapa "cat mai bine" in garnituri impingandu-i)...La noi aia care te imping nu sunt platiti de nimeni, vor doar sa-si faca loc...Traseul meu e P-ta Muncii-> Victoriei -> Aurel Vlaicu...La Victoriei tre sa schimb...Cum ajung eu in prima zi la Victoriei, si trec dintr-o magistrala intr-alta, ii vad pe toti de dinaintea mea ca o iau la fuga...Acuma hai si eu...Ce ma gandeam: cine stie ce dau aia pe celalalt peron si eu nu apuc...si dai si fugi...urc scarile in graba, traversez liniile, cobor pe celalalt peron si numai bine apare si metroul...Daca m-ar fi oprit unul la jumatatea drumul sa ma intrebe de ce alerg n-as fi avut ce sa-i raspund (pt cine nu stie cand schimbi la victoriei si vrei spre pipera, ca sa ajungi la peronu care trebuie, tre sa traversezi sinele pe un fel de pasarela)..Concluzia e ca oamenii stiau la ce minut ajunge metroul si s-au grabit sa-l prinda sau l-au vazut aia din fata si au dat startul la iures...A doua zi la fel aceeasi chestie numai ca de data asta stiam motivul pt care alearga si nu am mai catadicsit sa-i urmaresc...Ca planuri de viitor as vrea sa ma prinda odata ora de varf cu 4-5 prieteni la Victoriei sa putem da startul la un iures din asta fals...sa vedem cati tampiti anturam dupa noi...Iar cand ajungem pe peronul celalalt, si constata ca nu vine niciun metroul, sa-i intrebam de ce alearga ca bezmeticii...
Semnat Cartitza Vesela si Razboinica
PS cartitza=calator cu metroul (nu vezi nimic pe geam si in metroul te simti ca o sardina in ulei/sos tomat inconjurata de alte cartite toate triste incruntate si posesoare de boturi lungi)
PPS Ii urasc pe toti incruntatii, toti emo-kizii cu castile lipite de singurul neuron intreg si pe gospodinele cu veleitati de filosofi cititoare de Sandre Brown si devoratoare de telenovele...