Campania din Carpati IV

Operatiunea 50 de ani de lacrimi ale spiritului romanesc

Am fost la Sighet unde am văzut şi am citit multe. Ştiam deja câte ceva despre perioada respectivă dar erau nişte informaţii care-mi păreau că nu mai sunt de actualitate, că evenimentele de atunci erau nu din altă epocă, ci din altă eră, una glaciară care n-avea nimic in comun cu asta a noastră, cea de acum. Nu simţeam că am avut nicio legătură cu acei oameni şi acele evenimente. Dacă vreţi, mi se părea că orice personaj istoric, de la Decebal încoace, era mai reprezentativ şi mai important pt. naţia asta decât "mâna aia de intelectuali care a facut puşcărie pt. nişte idei, mai mult universale decât specific româneşti." Toate acele idei înmănunchiate îmi apăreau ca un film bun pe care-l vezi, îţi place, dar cu care nu te identifici neapărat. Sau nu te identifici doar tu, ca român, mai mult decât s-ar identifica un altul, de o altă naţie. După vizita la Sighet mi-am schimbat părerea şi percepţia despre acei oameni. Acei oameni de care nu ne despart, ca timp, mai mult de 60 de ani. Văzând şi citind toate pe care le-au pătimit, citind şi lista celor care n-au mai ieşit din închisoarea respectivă, era s-a schimbat, timpul s-a comprimat şi au ajuns la fel de aproape în timp cu bunicii mei... sau ai tăi. Am vrut să vă povestesc despre celula în care a murit Maniu, despre neamul Brătienilor, despre preoţii care au refuzat convertirea forţată la ortodoxie, despre prigoana etnicilor şvabi, despre generalul Cihoski - erou al primului război, despre răscoalele ţăranilor împotriva colectivizării, despre Munţii Muscelului şi fraţii Arnăuţoiu, despre Elisabeta Rizea, despre Mişcarea Română de Rezisţenţă şi despre toţi care s-au opus sistemului şi ororilor aduse de comunism.
N-o să vă spun toate astea, ci o să vă îndemn să mergeţi să le vedeţi voi, să le citiţi şi să-i aduceţi din era îndepărtată unde i-aţi plasat, aici, contemporani cu bunicii sau străbunicii voştri. Din acelaşi motiv aş fi vrut ca, la ieşirea din Memorial, să existe un epitaf în genul celui pe care-l are eroul grec de la Thermopylae. Care sa zică ceva de genu:

"Călătorule! Mergi şi spune ţării că aici, noi, ţărani sau miniştri, înalţi prelaţi sau simpli păcătoşi, oameni duşi la şcoli prin străinătăţuri sau fii simpli de ţărani fără şcoală, politicieni cu funcţii sau clăcaşi, eroi decoraţi în timpul primului război sau copii cu mustăcioară de flăcăi, talpa ţării sau elita ei, am stat cu toţii, ca un zid, împotriva furiei roşii care a venit peste România.

Nu am învins, nici n-am fi avut cum, dar am făcut ce a trebuit pt. ca mai târziu istoria să nu zică "ăştia ori au fost neam de cârpe, ori le-a plăcut regimul"... Pt că vezi tu, călătorule, "adevărul rămâne oricare ar fi soarta celor care l-au servit." Adevăr pe care "copii de 14 ani ce poartă tricou cu Che Guevara" trebuie să-l afle. Trebuie să ştie ce-a însemnat actul de la 23 august 1944 şi ce a adus după el. Trebuie să afle că tot ce a însemnat elita românească din orice domeniu a fost umilită, ponegrită, decăzută din dreptul de a conduce naţia asta spre mai bine. Acel drept încredinţat în 1877 de cei care au rămas la Plevna şi Vidin, de cei care au rămas in 1918 în trecătorile din Carpaţi, pe Jiu şi pe Argeş, de cei care au decis ca pe la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz "nu se poate trece", conduşi de acel rege care a decis intrarea României într-un război împotriva celor de-un neam şi-un sânge cu el. Încredinţată acea conducere de cei care au mers la Alba în 1918, cerând România Mare, şi de diplomaţii care au "forţat" Europa s-o recunoască întreagă."