Eroul si pantoful

Ba, am o noua poveste. Si, ca orice poveste, incepe intr-o zi nasoala de....marti. La o ora la care, intre metrou si cutia de sardine, nu e nicio diferenta. Si, cum cobor scarile la Victoriei, pe langa noi trece vijelios o duduie. Vijelios cu a 5-a si pregatita sa-i dea "R" de la racheta ca sa prinda metroul deja oprit in statie. Cand mai avea 2 metri pana sa apuce sa se inghesuie la ultima usa...soc si groaza: din piciorusu-i delicat ii sare pantofiorul - la fel de delicat - din catifea albastra. Unde credeti ca-i sare destrabalatu' cu toculet de 10 cm? Dincolo de peron direct intre sine. Moment in care gagica ramane perplexa in fata ultimei usi. Si perplexa si in dilema: sa urce sau sa nu urce?!? Vazand faza cu coada ochiului, raman sa vad deznodamantul. Se decide sa lase metroul sa plece si incepe sa caute in jur solutii. Cu aceeasi privire cu care te fixeaza o pisica cand bagi un peste pe sub mustati. Ne apropiem - eu si a mea - sa vedem unde a sarit ordinaru' catifelat. O intrebam unde exact a sarit si constatam ca ala cu metroul intarzia sa plece. Probabil ne vazuse in oglinda si o fi crezut ca e vreo panica la ultima usa. Sesizand asta am tras cele 2 dudui mai departe de metrou ca sa l lasam sa plece. In timpu' asta gagica se tot intreba retoric "Ce sa fac eu acum? Pe cine sa sun? Si ce sa-i spun!?!?" In timp ce ea se lamenta catre gagica-mea, eu am scos calul alb imaginar din debaraua virtuala cu solutii de salvare. I-am tras o injuratura, printre dinti, lu' Vicentiu pt incurajarile de genul "Hai ca poti! La ora asta, metroul circula la 2 minute!", "Nu fi tampit c-o s-ajungi vedeta la stirile de la ora 5!Pentru un pantof!". Ignorand ironiile care-mi treceau prin cap (la adresa mea) am lasat rucsacu' pe peron si m-am pus in sezut (iar era sa zic "in cur") pe marginea peronului. Cu agilitatea unui melc de stepa, am sarit pe sine, am pescuit catifelatu, l-am aruncat pe peron si urcat inapoi pe peron. Toata faza n-a durat mai mult de 5-10 secunde da' ma luase putintel cu tremurici si calduri cand m-am vazut inapoi pe peron. Mai ales cand am vazut ca venea si urmatorul metrou. Acu' sa nu credeti ca a fost o faza din aia, de filme de hollywood, cand vede ala farurile locomotivei venind spre el...Apucasem deja sa urc inapoi de ceva timp. Duduia care pierduse pantofu' nu stia ce sa faca. Vazand-o ca vrea sa ma ia in brate mi-am tras gagica mai aproape si-am pupat-o cu subinteles. Cu subintelesu "vezi ca asta nu e colega de munca cu care fac drum comun spre casa!E gagica-mea!Ai grija ce faci ca luam bataie amandoi!"...Se balbaia mai tare de cat atunci cand vazuse pantofu' pe sine. Si-mi zice: "Nu stiu ce sa zic!! Sunteti un erou!"...M-a bufnit rasu', mi-am luat rucsacu' si i-am zis: "Nu face nicaieri!Si, daca tot am ajuns erou, maine o sa-mi iau chilotii peste pantaloni!"...Si am plecat. Dupa ce am parcurs tot peronul am mai putut sa-i spun lu' a mea "hai ca incepe sa-mi treaca si tremuratu' genunchilor"


Semnat Cel-mai-netras-de-fiare-erou-al-pantofilor-de-catifea-si-al-betivilor-ce-dorm-sub-ceru-liber