trei trei faiv true story (ep1)

Pentru c-am fost tras de urechi c-am devenit prea serios, o sa va povestesc astazi despre "masina vietii" - pe numele de scena trei-trei-faivul(335). Astia care ma cunoasteti, stiti ca vreme de 4 ani jumate am dat cu sapa prin aeroport. Si nu-n asta din oras ci-n ala din celalalt oras - Otopeni. In total au fost vreo 730 de ture cu 2 drumuri de mai bine de 20 de km each. La un calcul mic am facut inconjurul Pamantului, pe la ecuator, cu RATB-ul (vreo 35.000 de km) intr-un timp de 2400 de ore (aprox 3 luni). Ca sa nu-i pierd pe cei 2 fani ai blogului, o sa ma opresc aici cu matematica si-o sa incep cu prima poveste...
Timpul? Toamna spre iarna, la inceputurile perioadei aeroportuare. Fortasem pentru prima oara o tura dubla bagata invers (adica intai tura de noapte si dupa aia de zi). Motiv pt care eram chior de somn, chiar daca tura de zi nu fusese solicitanta, intrucat era de week-end, si-n week-end "optarii" nu muncestE. Deci n-are cine te freca. "Optarii" sunt acei aeroportuari care se deosebesc de pulimea de rand prin faptul ca dorm in patul lor in fiecare noapte(majoritatea) iar in week-end sunt liberi sa doarma in patul cui vor ei. Sau sa nu doarma. Pe scurt sunt aia care nu fac ture, care vin zilnic la 8 -cu greu- si pleaca, tot zilnic, la 4 foarte usor. Pe care-l prinde ora 4 in aeroport este ales "prostul cazematei" si este afisat la gazeta de perete in saptamana cand a comis-o. Dar sa revenim din balarii... Si, cum veneam eu sambata sau duminica seara "from di eirport", cu 33fiveul vietii, chior de somn, uitandu-ma pe geam la ploaia nasoala de sfarsit de toamna, am reusit s-adorm. Acum tre' sa fiu sincer si sa recunosc ca dezvoltasem o abilitate de a adormi instant in cele mai incomode pozitii pe care le puteam adopta pe scaunul de invalizi. Ei bine da - ala era preferatul meu: scaunul de invalizi de pe partea cu usile. Dormeam, vorba lu' Livu, "cu baloane". Da' nu asa chinuit...ci la marele stil: cu sforaituri si tot confortul ce-l presupune un somn "revergorant". Asa ca, dupa maxim o zecime de statie de la capat (Baneasa) eram in lumea viselor. Cateodata ma mai trezeam pe piatra cubica de la Arcul de Triumf, dar asta la inceputuri ca dup-aiaaaa... Si, cum dormeam eu asa frumos, cu baloane si sforaituri, sesizez ca nu ne miscam deloc si ma trezesc panicat. Ce plm ba?!? Care-ati stins lumina? Sofer!!! Ne miscam si noi mai cu talent?!? Bineteles ia soferul de unde nu-i si cauta intrerupatorul sa aprinzi lumina. Afara noapte de-a binelea. Usile?!?Toate inchise. Prin parbrizul soferului vedeam alte 2 DAFuri parcate...Prin geamurile laterale un alt DAF paralel cu noi. Nu stiu de ce zic "cu noi" ca de fapt era paralel doar "cu mine".Ca eram singur in 335. Ar fi fost "cu noi" daca puneam in calcul si autobuzul. Si ce mi trece prin minte: "Ba sa vezi ca ai dormit ca-n filme si asta te-a dus la autobaza si te-a parcat cu tot cu 335. Sa vezi subiect de caterinca ce devii in intersectie, daca le spui baietilor c-ai dormit o noapte intr-un 335 in autobaza..." Ma si vedeam ales "homelessul brigazii" ca "prostul ratzariei" oricum ma simteam in fiecare duminica dimineata, cand plecam la aeroport si ma intalneam cu lumea care venea de prin oras.O stiu si p-aia rautacioasa "Dimineata canta cucu, unii nu se duc la lucru..Dar altii da"..Si scot telefonul sa vad cat mai e pana dimineata, cand, speram sa vina cineva sa mi deschida...Si ce credeti? Nu era dimineata...Nu era nici macar noapte de-a binelea...Era putin trecut de 10 seara si mai mult ca sigur ma aflam la unul din capetele liniei. Acum speranta era sa fiu la capatul din Titan si nu la ala din Baneasa ca sa nu mai fac inca 1 ora pana acasa. Nu trec 5 minute si-l vad pe sofer ca vine si deschide usa la el si da sa se urce...Acum, eu sar repede de pe scaunul meu si-i bat in geam:
"Mare bo$$ la ce capat suntem?!?"
Ala se uita la mine cu ochii lui suavi de sofer de RATB si ma intreaba amical "Tu ce plm cauti aici ma?"
Pe acelasi ton amical si suav ii raspund: "M-a luat somnul si m-ai inchis aici, ca doar n-ai impresia ca am intrat pe-un gemulet..."
La care el, putin iritat, dar pastrand si putina cordialitate "Pai si nu puteai sa strigi ba nu ma inchide ca sunt aici."
Si tot amical ii spun "quae, care parte din "dormeam" n-ai inteles-o. Plm, crezi ca visul meu e sa dorm in 335-ul tau?"
Calmandu-se si revendindu-i zambetul (suav de sofer de RATB) ma intreaba: "Unde mergi?"
"In Diham"
"Ai noroc, suntem la capatul care trebuie. Daca eram in Baneasa veneam sa te trezesc peste o ora.Asaaaaa mai ai doar 3 statii. Vezi sa nu adormi la loc"
Cand am ajuns la Diham a intors capu' sa vada daca am coborat..Eu eram calare pe usa dinainte sa le deschida ca acasa ma astepta un alt somn...Si-acolo puteam sa dorm oricat ca nu ma intreba nimeni de bilet....